vineri, 29 iunie 2007

S-a raportat, să trăiţi!

Locatarul principal de la Cotroceni a mai găsit un motiv de gâlceavă cu palatul Victoria. Băsescu i-a cerut imperativ lui Tăriceanu să-i prezinte un raport cu situaţia ţării în urma secetei care se anunţă şi se tot anunţă. Şi, ca să fie complet atacul, fostul, actualul (şi probabil viitorul) preşedinte, al PD-ului, îşi asmute cerberul clujean să întărâte opinia publică românească împotriva guvernului Tăriceanu 2 că, vezi dragă Doamne, raportul Comisiei Europene ne-a cam pus la colţ fiindcă madam Macovei nu mai este şefa supremă în parodia de justiţie pe care o gândise dumneaei.

În această problemă, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Marian Petre Miluţ a avut, după părerea noastră, a organizaţiei PNŢCD Braşov, cea mai obiectivă părere, cea în concordanţă deplină cu premierul Călin Popescu Tăriceanu: analiza Comisiei Europene a fost una care arată fără ranchiună sau gînduri ascunse că România îşi respectă angajamentele ferme luate atât înainte de integrare cât şi post aderare.

Din partea democraţilor lui Boc şi Băsescu, tot ce face Tăriceanu sau oricare ministru din guvernul lipsit de oamenii preşedintelui, e regulă, e garantat de zicerea primului om din stat, că-i greşit, în paralel, moţiunea "agricultura", moţiunea "sănătatea" sau alte şi alte moţiuni care vor mai urma numai şi numai pentru a-i da dreptate "reconfirmatului" preşedinte, cum că a "pecit" când cînd l-a desemnat pe Tăriceanu premier. Şi, aşa cum făceam vorbire în primele noastre rânduri, acesta, în viziunea Cotroceniului este vinovat şi pentru infernala secetă. Se uită, pe bună dreptate de pariul lui dom’ "Pedro" Roman cu agricultura. Se uită prostiile făcute de fostul prim-ministru, preşedinte, ulterior, al Partidului Democrat (PD). Se uită că s-a permis furtul, degradarea şi deteriorarea sistemului de irigaţii. Se uită că s-a tolerat într-o totală lipsă de bun simţ ca foştii preşedinţi de Cooperative Agricole de Producţie (CAP) să-şi facă averi fabuloase şi, în consens cu Raportul Comisiei Europene, se uită că fiecare român, fiecare ministru actual sau trecut a contribuit la ceea ce este astăzi România.

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) crede, şi nu osteneşte să o repete, că este vremea să ne aşezăm cu toţii, românii şi toţi cei ce sălăşluim pe aceste pământuri, ale lui Decebal şi ale lui Traian, să punem umărul nu doar la o bună înţelegere ci şi la toleranţă. Latinii, strămoşii noştri spuneau că a dezbina înseamnă a stăpâni. Haideţi să nu lăsăm pe nimeni să ne dezbine. Haideţi să nu-i lăsăm pe alţii, vezi raportul Dick Marty, să ne stăpânească.

Niciun comentariu: