duminică, 6 aprilie 2008

Opinia mea despre ce se întîmplă în România

Opinia mea despre ce se întîmplă în România? Simplu ca bună ziua. Este, zic şi eu ca ardeleanul, dacă nu proastă, atunci foarte proastă. Şi cum ar putea să am o părerere bună, cînd nouă românilor ne merge de la rău în mai rău.

Ne merge atît de prost încît nici să fim pesimişti nu mai avem putere. Noi avem un proverb care este de mare actualitate: „Ţara arde şi baba se piaptănă.” Aşa este fraţilor. N-avem după ce bea apă dar ne ţinem de organizat sindrofii cu iz de megalomanie.

Căci cum altfel s-ar putea numi tot bîlciul ăsta cu NATO, dacă nu megalomanie prost înţeleasă?Au venit americanii, au venit ruşii, au venit nemţii şi francezii, italienii şi grecii,dar cine nu a venit la noi să pună, chipurile, ţara, pardon, lumea la cale. Ei şi? Ne merge nouă mai bine? Nu! Răspicat nu! A avut ţara asta ceva de cîştigat? Tot atît de răspicat.nu! Cine a cîştigat atunci? Vă spun eu. Odată, a cîştigat Băsescu.

Fariseu cum îl ştim, s-a pupat cu toată lumea şi a făcut frumos în faţa bliţurilor care nu mai conteneau să-i tot fotografieze pe mai marii lumii. Mare realizare pentru marinar. Bush l-a numit prietenul său. (asta pe lîngă faptul că domn Băsescu a făcut ce a făcut şi l-a dus pe marele Bush în localitatea lui de baştină. Şi s-au plimbat fericiţi şi fără de griji pe faleză, pozîndu-se senini, ca doi îndrăgostiţi.Dacă ar fi fost Ceauşescu, îl ducea, desigur, la Scorniceşti. Că dădea bine).

Ce ziceţi de asta? Nu-i aşa că e mişto? Da, prieten, prieten dar brînza-i pe bani, nu-i aşa? Căci despre posibilitatea ca tot românul să circule fără vize în Statele unite ale Americii, deocamdată trebuie să ne punem pofta în cui.

„Să mai vedem, să mai discutăm...” vrăjeală de doi bani. Pe cine mai prostesc frazele diplomatice şi demagogice ale lui Bush? Pe noi sigur nu. Iancheul ăsta chiar ne crede proaspăt coborîţi din vreun bananier? Cît despre rezolvarea cazului lui Teo Peter, nici vorbă. „Noi sîntem o ţară în care funcţionează democraţia.

Justiţia este total independentă. Preşedintele nu se bagă. Fără ingredienţe în treburile instanţelor.” Să le-o spună lu mutu.

Buun. Deci asta a fost unu la mînă. Să trecem la doi. Al doilea beneficiar al acestui sumit este fără îndoială Călin Popescu Tăriceanu. L-am văzut cu toţii hilizindu-se, mai ceva ca Iliescu, cu Băsescu, duşmanul lui de moarte, chipurile. Dar de ochii lumii ce nu face omul? „Fă-te frate cu dracu pînă treci puntea, nu-i aşa?

I l-a prezentat lui Bush şi pe Ilie Năstase, doar-doar ar pune-o de un tenis. Sau, mai şti, păcatele mele, cu mintea lui diabolică, premierul s-a gîndit că-şi atrage capital politic dacă îl vede lumea cu marele tenisman.

Deşi el, tenismenul, este cam pesedist de felul lui. Parcă a şi candidat la o primărie din partea celor trei trandafiri. Dar într-o Românie dispusă să accepte orice, de ce n-ar înghiţi şi traseismul politic. Sau poate economicul e de vină.

Se ştie că Ilie Năstase nu este un om sărac. Dimpotrivă. Şi, cum se apropie campania electorală, campanie care se anunţă a fi foarte costisitoare, s-a fi gîndit şi Tăriceanu să-şi mai tragă nişte gologani în puşculiţa electorală. Ce să mai zic?

Nu mă mai miră nimic. Am văzut cu toţii cît de incapabil a fost Călin Popescu Tăriceanu să conducă un guvern absolut minoritar. Am văzut de asemenea cîte compromisuri a fost nevoit să facă. În mod deosebit PSD-ului. Şi nu numai. Fiindcă şi ungurii s-au bucurat de favorurile şefului guvernului. Un guvern format aproape în totalitate din miniştri incompetenţi. Sau, şi mai grav, corupţi şi puşi doar pe propria căpătuială.

Miniştri care bîlbîie şi bîjbîie oricare proiect de lege sau Hotărîre de Guvern. Miniştrii care se ceartă cu toată lumea, chiar şi cu cei de la Consilul Europei. Miniştrii care, vezi cazul Vozganian, o ţin una şi bună cu taxa de primă înmatriculare, spre nemulţumirea populaţiei, miniştrii care, vezi cazul lui Paul Păcurariu, vor să taxeze cadourile, (mă mir că nu s-a gîndit respectabilul ministru să taxeze pomenile sau divorţurile.

Dar, să nu îi dăm idei. S-ar putea să le şi aplice. Miniştrii care ne tot promit un sistem sanitar perfect „sănătos” dar care îşi trimit colegii, prietenii sau asociaţii să se trateze prin ălea străinătăţuri, ministru al transporturilor care nu prea ştie să circule pe şoselele patriei, ale capitalei, mai bine spus, şi accidentează pietonii, etc, etc.

Acuma, dacă tot am vorbit de Orban, acesta cred că se oftică de mama focului că, în materie de accidente are concurenţă serioasă în persoana preşedintelui Băsescu şi a preşedintelui PSD Mircea Geoană.

Punctul trei, în opinia mea, în ceea ce priveşte profitabilitatea atît de mediatizatului sumit NATO, sînt marii tour-operatori şi marii proprietari de hoteluri. Ăştia ştiu că şi-au umflat buzunarele cu euro şi dolărei.

N-am pomenit nimic de PD-L fiincă mi s-au părut cantitate neglijabilă la acest eveniment. Poate doar cu excepţia lui Adriean Videanu care, cu neruşinarea care îl caracterizează, a ieşit a doua zi pe post şi a anunţat senin că municipalitatea a făcut faţă cu bine marelui eveniment. Uitînd că bucureştenii au înjurat temeinic acţiunile bezmetice ale primului edil al capitalei.

Opiniile mele despre ce s-a întîmplat în România secolului 21, la început de veac, cred eu, coincid cu opiniile majorităţii românilor.

4 comentarii:

Anonim spunea...

www.monitoring.ro - gasiti aici transcripturile stirilor, emisiunilor si conferintelor de presa difuzate de posturile de radio si televiziune precum si opiniile politicienilor despre subiectele zilei

cosmin serban spunea...

Ziarul electronic KronSport Brasov a luat fiinta in anul 2008 la 1 martie. Kron deriva de la denumirea veche din limba germana a orasului Brasov, Kronstadt. Domeniul de activitate este trasmiterea stirilor si a evenimentelor ce se petrec in oras. In acest moment s-a deschis si cel de al 2-lea site dedicat in special fotografiilor de evenimente.

Asteptam de la dvs comunicatele de presa, posibile colaborari de tip "partener media".





--
Cu Stima

Redactia KronSport

Tel : 0727 793384
0748 073655

FAX Bucuresti : 031 8170791
Fax Brasov : 0368 815477
Faxurile nu pot fi primite din RDS-RCS

kronsport@gmail.com

www.kronsport.ro
www.art-foto.ro

Anonim spunea...

Bună Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul radiowhispercom sau un email radiowhispercom@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Mulţumesc,Cu stimă Vlad!

Anonim spunea...

Nu mai sunteti presedinte PNTCD de doi ani. Ar fi bine sa mai actualizati siteul asta.